Te-am pierdut in briza marii.

          Te-am lasat sa pleci, iubire, si sa iei cu tine durerea pe care inca o mai pastram in suflet. Caci tu nu mai esti al meu. Noi doi ne-am pierdut acum mult timp, cand sufletul meu inca te tinea captiv si se hranea cu tine. Cand pielea mea era dependenta de atingerile tale moi, ca de catifea. Cand buzele mele erau dependente de ale tale. Cand  fiecare bataie a inimii mele pronunta numele tau.  Cand inca prindeam dimineti impreuna, razand si tinandu-ne in brate. Cand inca asteptam cu nerabdare cafeaua ce o savuram intre asternuturile tale fine. DA, atunci ne-am pierdut. Ne-am pierdut cand nici nu ne gasisem inca.

 Caci tu nu mai esti al meu acum, buzele tale saruta alte buze, iar ale mele ti-au uitat gustul. Bratele tale puternice nu imi mai ofera sustinere, m-au lasat sa pic in golul tristetii. Pielea mea a uitat atingerea fina a mainilor tale, iar inima mea a incetat sa iti mai pronunte numele.

Intre noi doi nu o sa mai existe nimic, nu or sa mai existe imbratisari, nopti de dragoste, pahare de vin golite noaptea tarziu, nu or sa mai existe dimineti cu zambete si haine aruncate pe podea, pentru ca tu nu mai esti.

Suntem  doi straini acum,iubire. Doi straini ce isi mai intalnesc privirile din cand in cand, fara a schita nimic pe fata, nici macar un zambet.

Dar nu-i nimic, briza rece a marii mi-a fluturat parul si mi-a soptit ca TU o sa fii fericit.